Cine emite factura? Pentru ce se emite factura? In ce termen se emite factura? Cum intocmim factura? Am gresit factura, ce fac? Referitor la organizarea evidentei numerotarii facturilor. Despre taxare inversa. Arhivarea si pastrarea facturilor.
De la 1 ianuarie 2007, odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, gata cu facturile tipizate cu regim special imprimate la Regia Autonomã “Imprimeria Nationalã” cu serii si numere pretiparite, inregistrate la finante. Acum oricine isi poate face o factura fara binecuvantarea finantelor. Insa intre acest pas si pana la libertatea de a scrie o factura pe un colt de servetel ne despart totusi anumite reguli impuse de legiuitorul grijuliu prezentate pe scurt in cele ce urmeaza:
Cine emite factura?
Factura o emite persoana impozabila (producatorii, comerciantii sau prestatorii de servicii) care desfasoara activitati economice de o maniera independenta, indiferent de loc, in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Interesant!
Persoana impozabila care efectueaza o livrare de bunuri sau prestare de servicii scutite de TVA, fara drept de deducere, nu are obligatia emiterii facturii, dar operatiunile vor fi consemnate in documente conform legislatiei contabile. Emiterea facturii nu este interzisa fiind optiunea persoanei impozabile.
De exemplu mergi la medic la consult si esti nemultumit ca nu-ti da factura. Ei bine, el nu-ti da factura deoarece serviciile medicale sunt scutite de TVA.
De la emiterea facturii sunt exceptate anumite operatiuni cum ar fi transportul persoanelor cu taximetre sau pe baza biletelor sau abonamentelor de calatorie sau comert in magazinele cu amanuntul si prestarile de servicii catre populatie, fara nominalizarea cumparatorului. Binenteles, daca beneficiarul solicita factura, el este indreptatit sa o primeasca.
De exemplu mergi la super-market si nu primesti factura, doar bon fiscal. Foarte bine, vrei sa decontezi pe firma achizitia, mergi si ceri expres.
Pentru ce se emite factura?
Factura se emite pentru livrarile de bunuri sau prestarile de servicii efectuate.
Interesant!
Factura se emite si pentru avansurile incasate in legatura cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. Avansurile reprezinta plata partiala sau integrala a contravalorii bunurilor si serviciilor, efectuata inainte de data livrarii sau prestarii acestora.
Factura se emite si pentru livrarile de bunuri sau prestarile de servicii catre sine. In acest caz, factura se numeste auto-factura. Auto-factura se emite numai daca operatiunea in cauza este taxabila si numai in scopul taxei.
De exemplu la sfarsit de an se constata ca protocolul inregistrat in cursul anului a depasit plafonul de 2% si automat se anuleaza dreptul de deducere a TVA aferent depasirii. Pentru acest tva se emite auto-factura.
In ce termen se emite factura?
Factura se emite catre fiecare beneficiar cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare faptului generator al taxei, atat pentru livrari de bunuri si prestari de servicii cat si pentru avansurile incasate. Faptul generator intervine la data livrarii bunurilor sau la data prestarii serviciilor si reprezinta data de la care autoritatea fiscala devine indreptatita sa incaseze TVA-ul aferent.
Cum intocmim factura?
Citeste mai mult aici: http://blog.webinvoice.ro/2010/02/cum-intocmim-factura/
Am gresit factura, ce fac?
Orice greseala poate fi reparata, de ce ar fi altfel la facturi, mai ales ca sunt doar niste foi de hartie? Daca am gresit o factura procedam in felul urmator:
Daca aceasta n-a fost transmisa beneficiarului, aceasta se anuleaza si se emite un nou document.
Daca documentul a fost transmis beneficiarului, se va emite un nou document care sa cuprinda pe de o parte, informatiile din documentul initial, numarul si data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de alta parte, informatiile si valorile corecte, fie se emite un nou document continand informatiile si valorile corecte si concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus in care se inscriu numarul si data documentului corectat.
Referitor la organizarea evidentei numerotarii facturilor…
Facturile emise se vor numerota conform unui regim intern de numerotare. Persoanele care raspund de organizarea si conducerea contabilitatii vor desemna, prin decizie interna scrisa, o persoana sau mai multe, dupa caz, care sa aiba atributii privind alocarea si gestionarea numerelor aferente facturilor emise de societate.
Factura va avea un numar de ordine, in baza uneia sau mai multor serii, numar ce trebuie sa fie secvential, stabilit de societate, astfel incat sa se asigure necesarul in functie de numarul de facturi emis.
Anual, se stabileste numarul de la care se va emite prima factura. In alocarea numerelor se va tine const de structura organizatorica, respectiv pe gestiuni, puncte de lucru, sucursale etc.
Despre taxare inversa
Taxarea inversa este de fapt o procedura prin care vanzatorul nu colecteaza TVA pe factura emisa iar cumparatorul isi deduce si isi si colecteaza TVA-ul aferent completand TVA-ul pe factura. Platile intre parteneri se vor efectua la valoarea fara TVA, taxarea inversa fiind de fapt doar un artificiu efectuat pentru evidentierea TVA.
Taxarea inversa se aplica doar la livrarea deseurilor industriale (deseuri metalice feroase, metalice neferoase, hârtii-cartoane, sticlã sau spãrturi de sticlã, mase plastic, cauciuc, deseuri textile) si la livrarea de masa si materiale lemnoase.
Taxarea inversa se poate aplica numai in cazul in care ambii parteneri sunt inregistrati ca platitori de TVA.
Arhivarea si pastrarea facturilor.
Facturile sunt arhivate alaturi de celelalte documente justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate. Pãstrarea documentelor justificative si contabile se face la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, dupã caz. Facturile se arhiveaza pe o perioada de 10 ani, exceptand facturile care atesta provenineta unor bunuri cu durata de viata mai mare de 10 ani care se pastreaza de regula pe perioada de utilizare a bunurilor.
Exempu: factura de telefon se arhiveaza si se pastreaza pe o perioada de 10 ani, insa factura cu care se cumpara o cladire care are durata de utilizare 40 ani se va pastra pentru o perioada de 40 ani.
Bibliografie
-Legea 571/2003 privind Codul fiscal
-Hotararea 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
-Ordinul 2226/2006privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de catre persoanele prevazute la art.1 din Legea contabilitatii nr 82/1991, republicata
Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata
Ordinul 3512/2008 privind documentele financiar-contabile